Tremură luna pe cer ca o strajă
Păzind noaptea neagră de frică și rău;
Tac împietrite câmpii și ogoare -
Dorm liniștite ca-n vechiul Eden.

Câinii mai latră spre cerul cu stele
Și vântul suspină tăcut printre crengi.
Sufletul meu îngenuche spre Tine
Cu-n dor ne-nțeles pentru Tatăl ceresc:

“Iarăși e noapte și grijile mele
Mă-nvăluie-n pânza cusută cu sârg.
Lasă-mi odihna pe genele grele,
Veghează-mi viața, o, Duhule sfânt!

Numai în Tine găsesc cuib de pace -
Frig și distanțe dispar ca prin somn!
Mai cercetează-mi ființa și duhul;
Lucrează în mine cerescul Tău om!”

Dorm peste dealuri toți pomii cu roade -
Câmpii de lavandă mustind de parfum;
Tatăl veghează întreaga creație
Și-și leagănă pruncii ce tac de acum.

Șterse sunt lacrimi, alinate suspine
Și dragostea-I leac rănilor care dor;
Din pacea Sa blândă revarsă în mine
Speranță în mâine și în viitor.