Dragostea cea Ne-nţeleasă
Dragostea cea ne-nţeleasă
După prima, mare-amăgire
Din raiul scump şi-n fericire,
A umplut lumile de groază
Prin cea mai tainică uimire.
Nu reuşeau ca să priceapă
Cum pentru singurul păcat
Din fructul care s-a mâncat,
Mai târziu, avea să moară
Domnul Hristos, nevinovat.
Au trebuit ca multe veacuri
Să treacă-n şir ca să se ştie,
Ce-i lupta spre supremaţie,
Ce-nsemnează Jertfa crucii
Pentru-o întreagă veşnicie.
Să vadă în taina întrupării
Mijlocul singur de salvare
Pentru omul la strâmtoare,
Peste prăpastia cea-ntinsă
De Lucifer, prin răsculare.
Şi să-nţeleagă că tot cerul
L-a eclipsat marea-I golire,
De cea mai scumpă mărire
Când El l-a părăsit un timp
Din dragoste, întru jertfire.
Şi să constate, că-n sfârşit
La Golgota, lupta cea mare
Prin sfânta jertfă de salvare
S-a terminat, când umilinţa
În moarte-a fost biruitoare
Flavius Laurian Duverna
29 martie 2007