Dragostea în jertfă

Dragostea atât de mare
Ce-a avut-o Dumnezeu,
E-un prilej de consacrare
Pe-a vieţii sfântă cărare
Pentru mine, tot mereu.

Ea-mi trezeşte-n orice zi
Urechea, ca eu s-ascult,
Legea Sfântă, de-a pazi
Şi-adevărul de-al mări
Din tot sufletul, mai mult.

Ochii Ea...îmi luminează
Să-nţeleg că ne-ncetat,
În pace se-ntruchipează
Şi gânduri armonizează,
În ce-i sfânt, ce e curat.

Ea e vectorul ce-aduce
Sufletul, mereu mai sus,
Pân-la Golgota la cruce
Unde în susurul dulce
Viaţa sfântă, Şi-a depus.

Să-mi aducă mântuirea
A suferit pân-la moarte,
Ca să-mi aflu...izbăvirea
Să ştiu ce-i neprihănirea
În pustia neagră noapte.

Nici o dată, şi nici când,
Nici în scumpa vesnicie,
N-oi avea vorbe putând
Prin cuvinte exprimând,
Dragostea, de a descrie.

Crucea dusă şi Calvarul
L-alte lumi, vor povesti,
Cât de mare a fost harul
Şi adânc a fost paharul,
Pentru om de-al mântui.

Strigătul ce-o să răsune
Ce prin jertfă, îl înţeleg,
Dragostea ea îl va spune
Lumii-ntregi cu pasiune
Prin tot Universu’ întreg.

Flavius Laurian Duverna
30 martie 2007