Suprema Dispută

Când a apărut de-odată, păcatul, şi-a luat fiinţă
Chiar în Lucifer găsindu-şi nebuloasa-i locuinţă,
Exponent el s-a făcut, de-al propaga-n răzvrătire
Printre îngerii din ceruri, ce stau în neprihănire,
Îndeplinindu-şi cu cinste, misiunile în credinţă.

Cultivând, şi acceptându-şi, dorinţa de-ntâietate
Să fie ca Dumnezu, ca Cel Sfânt ce-a creat toate,
S-a văzut pus în postura, singur că-i nedreptăţit
Când pe el în planul Său Tatăl Sfânt nu l-a poftit,
Căci după părerea lui, astfel proceda în dreptate.

De ce numai cu-al Său Fiu, Tatăl să se sfătuiască?
De ce el, heruvim sfânt, n-ar merita sa cunoască,
Ce în planul de-a crea, Dumnezeu avea de gând?
Ce, nu are înţelepciunea, să stea cu Fiul în rând?
De-a-şi expune şi el gândul, în creaţia cerească?

Nu-i aceasta, o nedreptate, că pe el nu l-a-ntrebat
Ca-n planul cel creator, un om nou de-a-l fi creat?
N-are dreptul să confere, el cu Tatăl şi chiar Fiul,
Şi-mpreună să decidă, de-a înfrumuseţa pustiul,
Pregătindu-l ca să fie-un loc plăcut şi de-admirat?

Se va duce şi-I va spune, el însuşi lui Dumnezeu,
Că pe el, neîntrebându-l, a dat greş în procedeu,
Şi că-n proiectele Sale, el, nefiind luat în seamă
Asta înseamnă dictatură, ş-inspiră frică şi teamă
'N faţa tronului prea sfânt, sub arcul de curcubeu.

Astfel a-nceput lucrarea, heruvimul cel mai mare
Printre îngerii cei sfinţi, chemându-i la răsculare,
Însă, Dumnezeu şi Fiul Său, în Consiliile cereşti,
A pus cazu-n împlinirea, Legii cea Dumnezeeşti,
Lege care pretindea, dela toţi, o sinceră ascultare.

L-au rugat ca să renunţe la conceptul de-nălţare,
La pretenţia de-a fi una, prins în Forţa Creatoare,
Căci el fiind doar o făptură, radiind prin strălucire,
Era purtătorul de lumină, de la Tronu-I de mărire
Transmiţând şi răspândind-o spre a Tatălui onoare.

Nu a vrut ca să asculte, mesajul de-a se întoarce
Revenind la pocăinţă, voia Domnului spre-a face,
Şi-astfel mergând tot-nainte, a continuat să spună
Că nici Legea-orânduită, nu este perfect de bună,
Că ea poate fi schimbată, ca să fie în ceruri pace.

L-a răbdat dragostea mult, în pretinsa-ndreptăţire,
L-a înştiinţat de multe ori, că el se-află, în rătăcire,
Că protestul său la bază, n-ar sta pe niciun temei
Împotriva Legii Sfinte, Ea, fiind Legea Dragostei,
Un izvor neîntrecut, veşnic, promotor de fericire.

După ce trecuse vreme, şi-având timp să mediteze
La conceptele-ndrăzneţe, ce le proclamase, , teze ’’
Nu putea astfel să creadă, -n răsturnarea lor acum,
Cum că ordinea şi Legea, ar fi drumul cel mai bun
Iar din mintea sa gigantă, ce-a clădit, să-şi radieze.

Aşa mult nădăjduise, cu gândul de-a fi mai mare,
Căci atât el chiar sperase, la dorinţa-i de înălţare,
Încât acum să se întoarcă, din nou la neprihănire,
Nu voia nici să gândească, la marea sa răzvrătire
Şi nu voia ca să-accepte, o-ntoarcere-n ascultare.

Era-n sine prea magnific, planul pe care Lucifer,
Îl sperase, concepându-l, bulversând întregul cer;
Cum să poată să renunţe, la gândul care mereu
Mintea-i frământa într-una, să fie ca Dumnezeu?
Ce, el merită înlăturat, şi-aruncat într-un ungher?

Cum să-nceapă a declara, c-a greşit când a pornit
De-a se lupta contra Legii, şi-a Celui ce l-a zidit?
Ce vor zice acei îngeri, ce crezând, credit i-au dat,
Când în marea răsculare dreptatea i-au confirmat,
Şi prin a lor acţiuni pe faţă, l-au crezut şi sprijinit?

Astfel, cum să înceapă el sa se desvinovăţească,
Cel mai mare dintre îngeri, în postura lui regească,
Învelit în pietre scumpe, ce răspândeau strălucire
'Mprăştiind în juru-i raze, demonstrând a sa mărire,
Printre îngerii ce vor, lui, puterea să-i recunoască?

Şi, ce-or spune acele lumi, cand reprezentanţii lor
Se vor duce-aducând vestea c-a cedat foarte usor,
La dorinţa de-a fi mare, mai presus ca Dumnezeu,
Pe magnificul Său Tron, sub semnul de curcubeu,
Mai ales, când mii de îngeri, îl şi văd conducător?

Cum va fi-astfel socotit, chiar de întregul Univers,
După lupta ce-a depus-o, dup-al său mare demers,
De a demonstra că Legea, nu e chiar desăvârşită,
Şi că Ea, în structura-I Sfântă, -ar trebui revizuită?
Chiar nici un cuvânt din ea, nu se poate a fi şters?

Nu! Nu se poate-aşa ceva! Drumul său e înainte!
Nu se poate el să piardă, ce în propia sa minte,
Şi-a făcut atâtea planuri, ce contur au şi început
De a prinde printre îngeri, ce sub sceptru i-a avut
Şi care-acum în principii, urmăresc aceleaşi ţinte!

Nu ar fi chiar înjosire să înceapă acum să spună,
C-a greşit în răscularea de a nu mai fi împreună,
În de-acord cu Dumnezeu, în tot El ce-a rânduit,
Punând Legea cea Divină, fiinţelor ce le-a zidit
Ca o normă-n ascultare, declarând că nu e bună?

Şi de-altfel, ce ascultare, lui, îngerii îi vor mai da,
Cand va spune c-a greşit, şi, că toată lucrarea sa,
A fost tendinţa-nălţării, a fost pricina îngâmfării,
De-a fi chiar ca Dumnezeu, peste lumile creării
Scop care a declanşat, sus în ceruri controversa?

Cine îi va mai concede, toată-ncrederea deplină?
Cine o să-l mai asculte, dacă partea grea de vină
Va spune c-o părăseşte, şi-acum c-o va regreta?
Nu! Nu! Aceasta-i umilinţă, şi n-o poate suporta,
Va merge deci înainte, lucrarea ca să-şi susţină!

Cu-această retrospectivă, ce în minte i-a trecut
A pornit din nou la luptă, şi cu tactică a-nceput,
Să spună că Dumnezeu, e strict, prea autoritar,
Şi că nu se mai merită, să-I stea sub poruncă iar,
Că dealtfel nici nu regretă, pentru tot ce a făcut.

Şi printre discipoli iarăşi, printre îngerii-amăgiţi
A pornit cu îndrăzneală, de-a fi şi mai lămuriţi,
Cum că e perfect în totul, şi că el are dreptate,
Şi că ordinea şi Legea, trebuiesc deja schimbate
Pentru îngerii ce-aşteaptă, de-a fi-n etern fericiţi.

Şi la-o ultimă întrunire, cea mai mare Conferinţă,
Din întregul Univers, ce-avea dreapta cunoştinţă,
Despre marea răsculare, ce-a produs-o Lucifer,
Au venit ambasadorii, şi s-au strâns cu toţi-n cer
Pentr-a stabili-n unire, cea mai tragică sentinţă.

După ce-au văzut rapoarte şi-n ce stadiu a ajuns
Lucifer cu-a sale teze, ce între îngeri au pătruns,
Ca deja a treia parte dintre îngeri, ca şi el face,
Au hotărât ca să-oprească convorbirile de pace
Căci timpul de aşteptare, acordat a fost de-ajuns.

Fiind de-acord cu Dumnezeu, în hotărârea luată,
El şi partea dintre îngeri, ce se-afla ca răsculată,
Au fost declaraţi excluşi, din frumosul cer curat,
Pe care nu-l preţuiau, stând sub Lege şi-ordonat,
Şi-au pătat creaţiunnea, prin poziţia cea adoptată.

O! a fost cruntă împotrivirea, şi-îngerii cu Lucifer,
S-au luptat ca să impună, ordinea lor nouă în cer;
Să dea practic în afară Legea cea Dumnezeiască,
Ce cerea prin ascultare dreptatea să recunoască
Declarând că pentru îngeri, este ca un jug de fier.

S-au luptat cu Mihail, şi cu îngerii cei sfinţi şi buni,
Şi războiul a fost dus, pâ-n la margini de genuni,
Şi-a fost câştigat de Domnul, şi de îngerii curaţi,
Ce zeloşi au fost în luptă, toţi de dragoste mânaţi
Pentr-a elibera tot cerul, de tristeţi şi-amărăciuni.

Pacea scumpă, cea eternă, s-a reinstalat din nou,
Ducând lumilor celeste cel mai drag şi sfânt ecou,
Că s-a pus capăt disputei, spiritului rău de-nălţare,
Care în ceruri sus Lucifer, l-a susţinut cu înfocare
Declarându-se de facto, al libertăţii-n fapte, erou.

Şi-ordinea, a revenit iar, pentru veci fiind instalată,
Legea Sfântă, la înălţime, a fost din nou ridicată,
Ea fiind dreptarul veşnic, standard lumilor create,
Caracterul Celui Sfânt, pus în preceptele ei toate
Ca şi-un far luminător, lumilor, Ea le-a fost dată.

Dar în suprema dispută, îndepărtând pe răsculaţi,
S-au pierdut a treia parte, dintre-acei îngeri creaţi,
Şi-astfel golul îl va umple, prin Hristos cei mântuiţi,
Căci în jertfa din Golgota, sunt pe veci neprihăniţi
Prin sângele de la cruce, ce-au fost spălaţi şi iertaţi.

Flavius Laurian Duverna
08 martie 2007