Pe-altarul tău e rece-acum cenuşa,
Căci focul jertfei n-a mai fost aprins.
Ce vânt trântitu-ţi-a pe suflet uşa?
Ce vânt te-a răscolit, te-a stins, te-a-nvins?

Ce vânt a risipit către niciunde
Tămâia rugilor, cândva de foc?
Ce vânt de gheaţă astăzi te pătrunde
Şi nu-i acorzi iubirii-n suflet loc?

Unde-i vulcanul gata de-a erupe,
Având în crater lava clocotind?
Ce cataclism putut-a să-l astupe
Şi focul să-l înăbuşe, răcind?

Tu-ai cunoscut puterea rugăciunii
Şi focul viu al sfintei închinări,
Când părtăşia aduna tăciunii
Dând flăcări vii de Duh, în revărsări.

Tu te-ai scăldat în valuri de iubire
Şi-n jurul tău lumină-ai răspândit;
Primind din Adevăr călăuzire
Şi tu, la rându-ţi, ai călăuzit.

Acuma pribegeşti pe căi străine
Şi nu-ţi dai seama că-ai fost înşelat;
Ţelul ţi-e cioburi, viaţa ţi-e ruine,
Căci adversarul te-a îngenuncheat.

Adună-ţi gândurile-mprăştiate,
Priveşte-ţi urmele în vale, jos,
Şi dezbrăcându-ţi hainele-ntinate
Îmbracă-te-n iubire, în Cristos.

Revino printre-ai tăi, unde ţi-e locul,
Întoarce-te la dragostea dintâi,
Aprinde iarăşi pentru jertfă focul
Şi-ai să auzi: Bine-ai venit, rămâi!

Amin
Vulcan, apr.2007