Binecuvântează, Doamne, adunările frăţeşti
unde-ai Tăi cu drag se-adună, unde-ai spus că şi Tu eşti;
binecuvântaţi să fie toţi câţi cu iubire vin
să-Ţi vestească şi s-asculte Sfântul Tău Cuvânt. Amin.
Binecuvântează, Doamne, tot Cuvântul Tău vestit,
Duhul Tău Cel Sfânt să-l facă viu şi rodnic, şi-mplinit;
binecuvântaţi să fie toţi câţi îl vestesc şi-l ţin,
împlineşte-n ei trăită sfântă voia Ta. Amin.
Binecuvântează, Doamne, rugăciunea tuturor,
tot ce ştii că ni-e spre bine, dă-ne, Scump Mântuitor;
binecuvântaţi să fie toţi câţi să se roage vin,
tot ce-Ţi cer spre mântuire dă-ne, Scump Isus. Amin.
Binecuvântează, Doamne, laudele ce-Ţi nălţăm,
să primeşti cu bucurie tot ce-Ţi plângem şi-Ţi cântăm;
binecuvântaţi să fie toţi cei ce să-Ţi cânte vin,
sfintele cântări cu lacrimi să le-asculţi cu drag. Amin.
Binecuvântează, Doamne, cei aleşi şi cei chemaţi,
fă-i pe toţi un duh în Tine, tineret, surori şi fraţi;
binecuvântaţi să fie toţi cei ce la Tine vin,
şi în număr, şi-n sfinţire fă-i să crească-n veci. Amin.
Binecuvântează, Doamne, Sfânta Ta Lucrare-n veac,
tot mai dulce şi mai dulce să rodească pe-al Tău plac;
binecuvântaţi să fie toţi câţi legământu-şi ţin,
adunarea şi-nfrăţirea fă-ne-o scumpă-n veci. Amin.