Rugăciune
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de dinescuemilia in 05/04/2022

Doamne, Ți-ai revărsat binecuvântările Tale
Cu belșug de roade pe tot pământul ăsta,
De aceea, în genunchi mă plec la picioarele Tale
Că eu, un păcătos nu meritam atâta,
Grădinile sunt pline, livezile mustesc,
De aceea Doamne sfinte, în genunchi îți mulțumesc.
Te rog, Doamne, m-ajută ca-n jur când eu privesc,
Să văd lucrarea Ta, pe Tine să te văd, să-ți mulțumesc,
Să-ți mulțumesc, Părinte, neîncetat
Căci cu de toate, Tu ne-ai binecuvântat
Și lipsuri de avem să-ți mulțumim,
De nesătui ce suntem prea multe ne dorim
Îți mulțumesc, Părinte, că rugile ne asculți
Te rog, le împlinește așa cum crezi mai bine,
Lucrează-n viața noastră ca să pășim desculți
La rugul care arde, să te vedem pe Tine,
Căci Tu ești Doamne sfinte, prezent în viața noastră,
Ajută-ne să mergem cu Tine-n pas mereu
Căci fără Tine, Doamne pe lume este greu,
În toate s-avem gândul: Tu ești salvarea noastră.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 209
Opțiuni