Rugăciune pentru familie
Autor: Emilia Dana Dinescu  |  Album: Poezie nouă  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de dinescuemilia in 05/04/2022

Te rog, Doamne, ascultă ruga mămicii frânte
Și alină-i Tu durerea și șterge lacrimi multe,
Căci ea somn nu mai are și-n rugă stă mereu
Și strigă doar la Tine, căci Tu ești Dumnezeu.
Ea strigă cu durere și-n rugă ai săi copii
Îi poartă către Tine, doar Tu poți s-o mângâi,
Copii sunt departe, în lume au plecat
Și au zis c-o sa se întoarcă, dar mult s-au încurcat
De aceea, Doamne sfinte, ascult-o pe măicuța
Și adu-i copiii Doamne, întoarce-i la credință.

Te rog, Doamne ascultă-l pe tatăl care strigă
Și rugăciuni înalță pentru a sa turmă mică,
Căci Tu i-ai dat copii, cea mai de preț avere
Și acum în rugăciune el strigă cu durere,
Căci vrea ca copilașii să-i fie miei în ceruri
Și-n turma Ta să fie, cu Tine-n veci, de-a pururi.

Te rog, Doamne alină durerea ce o poartă,
Un suflet de copil ce-n rugăciune poartă
Părinții ce-s bătrâni, dar n-au dorință-n viață,
Căci n-au venit la Tine, doar lumea îi răsfață.
Te rog, Părinte sfinte, adu-i la pocăință
Pe toți acei ce acuma sunt fără de credință.
Emilia Dinescu


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 423
  • Favorită: 1
Opțiuni