De n-ar fi El, în vremi de încercare,
El Elion, spre care să privesc,
El, Dumnezeul Prea Înalt prin care,
Să prind puteri, să pot să biruiesc,
Aș fi demult strivit sub talpa gliei,
Precum o frunză ce-a căzut din ram,
Făr' să cunosc traiectul veșniciei,
Nici harul Său și nici al vieții hram!

Și ce aș fii, de nu ai fii Tu, Tată?
Cine să-mi vină Doamne-n ajutor?
Oare e plânsă frunza îngropată?
Și cât m-ar plânge lumea dacă mor?
Da, nimeni nu-și dorește veștejirea,
Dorim cu-ardoare doar înmuguriri,
Purtăm în noi cu toții nemurirea,
Dar câți trăimi cu cerul în priviri?

Și oare câți gândesc că din sămânță,
Începe viața, după ce-a murit?
Că, de pământul rece-i trebuință,
Ca vrejul mic să urce spre zenit?
Știți oare voi că timpul este veșnic?
Doar noi pierim și pare că-i nedrept,
Că suferind, devii tot mai puternic
Și că răbdând, devii mai înțelept?

Mai bine-aici, să fiu strivit în tină,
Să-mi plâng durerea strâns încorsetat,
Decât să fiu departe de Lumină
Și-apoi să fiu numit un blestemat!
Căci Dumnezeu ne știe, ne întreabă,
Ce am rodit și ce vom semăna,
De suntem seci, cu o recoltă slabă,
Să ne gândim ce-n urmă v-om lăsa!

De n-ar fi Domnul, El Shaddai, trăirea
Pe-acest pământ ar fi o tragedie,
Nu am visa nicicând nemărginirea
Și nu am știi ce-nseamnă "Pace ție!"
Atotputernic, El ne știe starea,
Și când stăm jos și când ne ridicăm,
De-aceea, chiar de strâmtă e Cărarea,
În crez și cu nădejde să-L urmăm!

06/04/2022, Barcelona- Lucica Boltasu