Din ruină, în temeri, spre ruină
Să ardă tot ce am greşit...
Abia atunci vin în lumină
Şi îmi îngrop al meu sfârşit.

Din teamă, glorie şi lacrimi
Am renăscut printre dureri,
Am plâns, am râs, în goluri...patimi
Şi-am dobândit oarbe averi.

Din paradoxuri spre firesc
Am încercat să nasc un drum...
Dar mulţi sunt cei care trăiesc
În drame, zgomote şi scrum.

Din mult prea multă oboseală,
Sau doar din temere de soare
Cei mulţi preferă amorţeală
În nopţi confuze şi amare.

Din rădăcini pleacă pornirea
Ce nu te lasă nici s-adormi;
Vrei să îţi afli azi menirea,
Să ai odihnă şi să dormi.

O stea din mine s-a aprins...
M-am bucurat de un final;
Acum să scriu, căci el s-a stins:
Păcatul pur şi magistral.