Motto:

Decât cu suflet mort să trăieşti în viaţă
Mai bine să alegi ca trupul mort să fie,
Sufletu-ţi salvat în Cartea Cea Măreaţă
Va fi veşnic liber şi în armonie.


Un suflet împuşcat într-un trup mergând
Prin raze de lună o viaţă străbătând;
Privirea-i îndurerată, lumina sa păleşte,
Cum aurul furat plânge şi rugineşte.

Dintr-o zidire antică se-nsufleţeau portrete
Renaşteri îngropate dar susţinute pe-un perete,
Vedeai o ramă veche şi nu gustai pictura
De te-ai fi apropiat, ţi-ai fi văzut figura.

Neobositul trup cutreiera prin vremea apuselor domnii,
Unde domnea ca rege, dar mort între cei vii,
Coloane de lacrimi din timpuri clădit-au nefiinţa
În care-i prins trupul chemându-şi pocăinţa.

În nopţile geroase, pustiite în flăcări de căinţă
Pribeag trupul străbate prezentul trecutului de juruinţă...
Unde îi este sufletul ce singur l-a înstrăinat?
A devenit un solitar în cuget devastat.

Ce ape împrejmuiesc muzeul de personaje de pământ!
Te afli şi tu printre ele, te-ai înecat din jurământ!
Deşi întârziatul cuget nu a salvat trupul murind,
El a-nălţat sufletul mort şi peste trup împărăţind.