La crucea Domnului Isus,
Am găsit alinare,
Prin Jertfa Lui eu am primit,
Mântuire, iertare.
Pentru păcatul meu murdar,
El a plătit pe cruce,
Laud şi slăvesc Numele Său,
Căci pace îmi aduce.
El a murit crucificat,
Ca eu să am viaţă,
Mă-ncred în El îi mulţumesc,
El este a mea speranţă.
El m-a răscumpărat, ce har,
El, Mielul fără vină,
Din dragoste căci m-a iubit,
Isus a mea Lumină.
Îmi luminează drumul meu,
Spre cer El mă conduce,
Eu cred în El, în Dumnezeu,
Şi-n Jertfa de pe cruce.
Te laud şi te slăvesc cu drag,
Tu eşti a mea scăpare,
Eşti Dumnezeul meu măreţ,
Ce n-are asemănare.
Amin!