Tu m-ai învățat Isuse, cum în viață să iubesc,
Cum să-i iert pe-aceia care, zi de zi ei mă lovesc,
Tu m-ai învățat pe mine, cum sa-mi duc eu crucea grea,
Ba mai mult... cu ea în spate, să pot binecuvânta.

Mi-ai deschis Tu mie ochii, să văd dincolo de nori,
M-ai făcut sa simt iubirea, ce coboară prin fiori,
Tu m-ai învățat Isuse, cum eu pot să te găsesc,
Ba mai mult... cum pentru toate, Ție ca să-ți mulțumesc.

Mi-ai mai dat mereu tărie, ca să vad că Tu ești viu,
Ai făcut să izvorască, un izvor chiar în pustiu,
Să mă-ncred mai mult în Tine, Salvatorule ceresc,
Tu mi-ai ridicat privirea, ca mereu să te zăresc.

Să te văd și printre stele, după norii ce se-ntind,
Să ridic mi-ai spus Tu mâna, ca să pot să te ating,
Tu mi-ai arătat cum mie, îmi asculți tăcerea mea,
Când sub cer doar în tăcere, a mea inimă plângea.

Tu m-ai învățat cum pasul, înspre Tine să-l pășesc,
Cum la poala crucii Tale, Doamne să mă prăbușesc,
M-ai luat mereu de mână, calea Tu mi-ai arătat,
Ca să nu mă pierd în lumea, otrăvită de păcat.

Tu îmi ești Învățătorul, cât trăiesc eu pe pământ,
Căci a Ta învățătură, mă va duce-n cerul sfânt,
Unde vreau o veșnicie, doar cu Tine s-o petrec,
Când îmi va sfârși cărarea, când de-aici eu o să plec.
Amin(diana)