Cine poate să-mi desparte, inima de Dumnezeu
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 11/04/2022
Cine poate să-mi despartă, inima de Dumnezeu,
Când în ea aprinsă este, dragostea de cer mereu,
Cine poate să mă-ntoarcă, de pe-un drum din viața mea,
Ce ales a fost de mine, dar deschis de mâna Sa.

Cine poate să îmi spună, că sunt singur pe pământ,
Când eu știu că lângă mine, este Domnul meu cel sfânt,
Cel ce-alungă orice șoaptă, chiar și azi... chiar și acum,
Ce-mi șoptește-ntotdeauna, că sunt singur eu pe drum.

Cine poate să mă-nchidă, în adâncu-ntunecat,
Când de-un Dumnezeu puternic, eu am fost răscumpărat,
Și mi-a dat acea putere, de-a lupta pe drum mereu,
Ca să nu fiu eu vre-o dată, doborât de cel ce-i rău.

Cine poate să îmi fure, visul meu ce este plin,
De un loc ce este veșnic, de un loc ce e divin,
Acea șans-a mântuirii, cine poate să îmi ia,
Nimeni... căci mi-a fost ea dată, doar de Cel ce-o poate da.

Nimeni nu poate vre-o dată, astăzi a mă clătina,
Căci tărie-mi este Domnul, mult mai mult în vremea grea,
Nici iubirea ce-i aprinsă, dar nici dorul ce-i aprins,
El de nimenea vre-o dată, nu poate să fie stins.

Dar nici bucuria mare, ce o simt astăzi mereu,
Să mi-o ia nu poate nimeni, mi-a adus-o Dumnezeu,
Este ea din Împăratul, care viată-n dar mi-a dat,
Gura nu mi-o-nchide nimeni, ca să fie lăudat.
Amin(diana)
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 207
Opțiuni