Când am fost în grea durere, mâna Domnului Isus,
Mângâia a mea durere, nu a stat nicicând ascuns,
La-l meu pat de suferință, El adesea cobora,
Și prezența Sa divină, mereu ea mă vindeca.

Cu balsam divin pe mine, mă ungea... să nu mai plâng,
Și mereu chiar și-n durere, înălțam spre cer un cânt,
Căci simțeam o bucurie, lacrimile când vărsam,
Chiar pe pat de suferință, în durere când stăteam.

Mă înviora cu-n susur, ce era blând și duios,
Ce se cobora când timpul, era rece și ploios,
Ce îmi aducea-ntristare, dar vre-o dată n-a lăsat,
Domnul ca în nici-o vreme, eu să fiu cel întristat.

Dar atunci când suferința, o gustam adesea eu,
N-a lăsat El nici-o clipă, să duc singur ce-a fost greu,
Dădea norii la o parte, cobora ca să fim doi,
În acele suferințe, ce-aducea vremi de nevoi.

Nu am fost vre-o dată singur, eu în nici-o încercare,
Ceru-ntreg a fost cu mine, când eram la strâmtoare,
Fericit întotdeauna, eu am fost... așa voi fi,
Am făgăduința Celui, ce îndată va veni.
Amin(diana)