Prin lumea pribeagă-mi pășește azi pasul, mă-ndrept spre un loc mult de mine dorit,
Furtuna mi-apare adesea pe cale, dar nu vreau ca pasul să-mi fie oprit.
Și strig către Domnul, eu știu că-mi aude, și glasul tăcut ce îl am când mi-e greu,
Să trec prin furtuna cea grea nu mă lasă, mă ia pe-al Său braț de un viu Dumnezeu.
Prin ceața din vremea ce-i astăzi venită, alerg spre un loc ce-i mereu luminos,
Vre-o teamă nu-mi este, de mână mă ține, Acel ce-i în lupte mereu glorios.
De ceață mă trece la loc cu lumină mă scoate căci Domnul în ceruri mă vrea,
Să-mi dea veșnicia și-o viață eternă, iubirea divină vrea mie să-mi dea.
Prin golul speranței adesea trec astăzi, dar simt cum fiorul nădejdei de sus,
Spre mine coboară mi-aduce nădejdea, că eu într-o zi voi fi doar cu Isus.
El este fiorul, ce viață aduce, speranței atunci când se stinge ușor,
Și-mi dă iar avânt eu spre cer să-mi iau zborul, căci este din Domnul acel viu fior.
Mi-aduce aproape de mine o clipă, ce azi o aștept chiar de-i timpul mai greu,
E clipa în care eu față în față, voi sta cu al meu mare sfânt Dumnezeu.
Mi-aduce nădejde, mi-aduce speranță, mi-aduce tărie... putere de sus,
Căci țintă în viață îmi este doar cerul, în el veșnic vreau ca să fiu cu Isus.
Amin(diana)