Du-mă vânt pe-o adiere, după norii ce-au venit,
Ca să plec din vremea care, cu-a ei teamă ma-ngrădit,
Pe-a ta aripă urc astăzi, închid ochii... vreau să zbor,
Dincolo de vremuri grele, vreau în cele după nor.

Du-mă după munții care-ascund de mine-un răsărit,
Vreau să plec din timpul care, este el posomorât,
Vântule tu ia-mă astăzi, din al vremii grele vremi,
Trece-mă îndat de toamne, și de frigul cel de ierni

Du-mă unde-i numai soare, unde-s străzile-aurii,
Unde-i numai răsăritul, vremurilor veșnic vii,
Să mă lași aș vrea în ele, fără tine... căci ești vânt,
Ce aduci doar tulburate, vremuri pe acest pământ.

Vreau să zbor unde-i doar pace, sus în Țara celor vii,
Du-mă iute și întoarce, tu aici ca să rămâ,
Căci acolo niciodată, tu să bați nu vei putea,
Este-un loc unde-i doar pace, n-o poți tulbura pe ea.

Vântule... a mea dorință, este-o clipă ca să fiu,
Chiar în locul unde timpul, nu-i devreme... sau târziu,
Să mă odihnesc la umbra de izvoare veșnic vii,
Unde nu vor fi vre-o dată, locurile ce-s pustii.

Du-mă pe-a ta adiere, și tu să te-ntorci' napoi,
Unde vremurile-s grele, suferințe și nevoi,
Căci vreau să rămân în locul, unde nu vei mai bătea,
Unde nu-s nici ploi... furtună, loc nici noaptea n-ar avea.

Vreu ca să rămân sub soare, să pășesc pe raze vii,
Nu vreau să mai trec vre-o dată, nici prin locuri... vremi pustii,
Vreau doar unde-i primăvară, care nu se va sfârși,
Cu-al ei răsărit... vre-o dată, care nu va asfinți.
Amin(diana)