Iată de ce nu mai credem...
De ce nu mai zâmbim senin...
Ne-ascundem după măști ciudate
Privirile-s lăsată-nspre pământ...
Prea multă falsitate între noi...
Prea multe așteptări neîmplinite
Cuvinte spuse în grabă, negândite
Pe care ne-am bazat necugetând...
Promisiuni șoptite-n vârf de buze
Clipind din gene semn subînțeles
În spatele așteptărilor tăcute
Speranțe false aruncate-n mers...
Un adevăr ce-i doar pe jumătate
Și o întrebare cu un dublu sens
Răspunsul fals și o mână ce-a atins pe spate...
O încurajare spusă în urma unui interes...
Și totuși nu-i nimica nou sub soare...
Acestea toate au fost și vor mai fi
Se-ascude o lume în singurătate
Întrebându-se ce oare va veni...
Și-o tema de sfârșit cuprinde viața
Mai mult paralizând puterea de-a iubi...
Ne-apropiem de-un miez întunecat de noapte
Și mă întreb de nu-i târziu în zori când ne-om trezi...
Cu pumnii goi cu haine-n zdrențe
Cu inimile deșirate-n false sentimente
Că n-am crezut mai mult decât atât cât am văzut...
Și n-am văzut decât ce-am vrut...
Și prea puțin am împlinit
Din toate câte ne-am dorit...