Mă urmărește șoimul de o vreme...
Pândește deznădejdea în spatele copacilor de fier
Gândirea parcă râncezește
Și-s stoluri... stoluri ce-mi umbresc albastru-mi cer
Îmi bate-n poarta o bătrână...
Ce veacuri a umblat să amăgească cât mai mulți
Să o primească în casă să le spună
Povestea tristă a gânditorilor pierduti
"Nu mai gândi... trăiește-ti viața
Nu te uita cât ești de trecător...
În miez de noapte aștepți tu dimineața?
Îți va fi mult mai bine de rămâi nepăsător"
Oare ai să dai norii la o parte?
Să-mi mai îtinzi prin ei o mână de-ajutor?
Mă vei scăpa așa cum faci de fiecare dată?
Când se ridică ziduri intre noi?
Din noaptea asta întunecată...
Mă vei conduce iarăși înspre zori?
Mai pot să sper?
Să rabd umil far' să mă pierd...
Și clipa grea va fi schimbată?
În bucuria adevărată...
Te voi vedea la margine de cer...