Rod pentru Dumnezeu
Autor: Ioan Vasiu  |  Album: Zbor spre lumină  |  Tematica: Zidire spirituala
Resursa adaugata de ioanraul in 17/04/2022
Motto: Romani 7/4: ""Tot astfel, frații mei, prin trupul
lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți
ai Altuia, adică a Celui înviat din morți, și aceasta, ca să
aducem rod pentru Dumnezeu."" Amin!

Sunt pomul care crește-n a Ta vie,
Cel răsădit de Tine lângă un Izvor
Din care curge harul cu mărinimie,
Iar Cuvântul Tău care îmi dă tărie
Îmi este hrana ce mă face roditor.

Știu, Vierule Ceresc, că vei veghea
Ca cei sădiți în a Ta vie să rodească;
Te rog, veghează și asupra mea,
Și de va izvodi nepotrivită rămurea -
Nu-i îngădui, Isuse, ca să crească.

Ca nu cumva să facă roade înșelătoare
Din lăstari de-amărăciuni și suferință...
Că îmi doresc doar lucruri roditoare
Dăruite prin harul Tău nespus de mare:
Roade sfinte, vrednice de pocăință.

Cuvântul Tău să-mi fie fără oprire
Acel cosor de vie, viu și lucrător,
Care să facă o desăvârșită curățire
Tăind adânc din pământeasca fire
Ce mă împiedică să fiu mai roditor.

Frica de Domnul să-mi fie pururea
Securea grea înfiptă-n rădăcină...
Să nu uit, nicicând, că Domnul vrea,
Să-mi fie, întotdeauna, roada mea
Roada luminii, dacă-s lumină.

Să îmi fie harul Tău dumnezeiesc
Roua ce mă va înviora la greu...
În harul Tău, Isuse, să mă întăresc
Și-n cunoștința Ta mereu să cresc,
Să 'mi-aduc rodul pentru Dumnezeu.

Te rog, Isuse, să ne veghezi rodirea
Și să ne dai prin Duhul Tău călăuzire,
Că toți acei ce căutăm neprihănirea
Ne dorim s-avem ca rod sfințirea -
Iar ca sfârșit: viața-n nemurire. Amin!

Buziaș la 17 aprilie 2022.
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 886
  • Export PDF: 1
  • Favorită: 1
Opțiuni