Doamne, ce ne mai place să ne jucăm,
Să ne jucăm cu viața noastră efemeră.
Luăm totul ca pe un simplu joc de noroc,
De parcă n-ar fi veșnicia noastră în joc
Sau poate că ne place minciuna cea mizeră
Și-n joc... jucăm pe veșnicie; sperăm... să trișăm.
Dar nu e loc de așa ceva că totu-i serios
Și-n joc de am intrat, noi trebuie să mizăm,
E grav, căci noi mizăm pe ce credem că avem
Și-n joc, și-n joacă pe noi înșine ne pierdem
Căci chiar dacă mai pare că încă mai jucăm,
Noi am pierdut chiar totul, și-i tare dureros.
Emilia Dinescu