A coborât cândva la noi Iubirea,
A coborât un Miel preasfânt din cer,
Că să aducă lumii mântuirea,
El, Cel preasfânt, un fiu de Dumnezeu.

A luat un chip de prunc, umil in iesle,
N-a căutat un loc preainalt,
Ci S-a smerit ca să slujească,
Chiar și pe cei ce nu L-au așteptat.

A fost un om cum suntem noi,
Și a trăit pe acest pământ,
A indurat și frig și foamete și ploi,
Dar nu a dat 'napoi nicicând.

A fost batjocorit și a fost scuipat,
A fost vândut și a fost lovit,
Prieteni pe rând, singur L-au lăsat,
Cu toate astea, neîncetat El i-a iubit.

El S-a atins de mulți bolnavi,
Și vindecare-n dar le-a dat,
Și a hrănit și a mângâiat pe cei firavi,
Și totuși nu L-au acceptat.

A fost primit cu Osanale,
Atunci în ziua de Florii!
Ei au crezut că-i Cel ce-aduce pace,
Scăpare din a lor robie pe vecii.

Dar El avea o altă pace,
Nu cea a lumii, ci una pentru veșnicii,
Și nu au priceput decât aceia,
Ce L-au primit și L-au urmat fără a cârti.

Ei nu L-au înțeles deplin,
Și nu știau că El e Mielul,
Ce-avea să moară mai târziu,
Că să plătească El, tot prețul.

S-a dezbrăcat de slava Sa,
S-a dezgolit de tot pe Sine,
Ca să se apropie de om,
Dar omul, L-a trădat din fire.

Și a plâns acest Isus iubit,
A plâns cu amar in ruga Sa,
Dar nu pentru ce-L aștepta,
Ci pentru nepăsarea mea, și-a ta.

Nu îl durea rana străpunsă,
Nici spinii grei ce-L apăsau,
Cât îl durea a noastră viață ascunsă
Trăită în păcat și-n vină grea.

A mers până la capăt pe Golgota,
Pe dealul Căpățânii-ntre tâlhari,
Deși nevinovat, a cărat crucea.
Și a murit că eu să am viață în dar.

Azi este viu și încă așteaptă,
Să ascultăm de al Său glas Sfânt,
Căci El a dat pentru noi totul
Și ne-a iubit, de la-nceput.