Mulțumesc Doamne !
Autor: Elena Sufletel  |  Album: Gânduri târzii!  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Sheila-Ceci in 21/04/2022
Pot să merg și să alerg
Chiar floricele sa culeg
Am doua mâini și pot munci
Și minte am pentru a socoti

Vad orice lucru și privesc
Am gura ca să povestesc
Copiii pot sa ii aud
Și asta face foarte mult

Mâncarea pot ca să o gust
Mă aflu și pe drumul îngust
Cu toate sunt binecuvântat
De Domnul meu ce m-a salvat

O casă unde să pot dormi
Și un loc unde să pot fugi
De lume și de zgomot mult
Eu astea le-am primit de mult

Copiii meu sunt toți sănătoși
Frumoși și-s foarte bucuroși
Că au și mama au și tată
Și au și fericirea toată

Nu merg pe jos am și mașină
Chiar daca consum mult la benzină
Vreau să merg mereu la adunare
Să dau Domnului cinste și onoare

Nici un merit eu nu am, e harul
Domnului ce mi-a luat amarul
S a indurat de mine și m a salvat
Eu eram un păcătos, nu am meritat

Dar Domnul meu cel bun și mare
Mi-a arătat multa îndurare
Fărădelegea mea El a iertat
De aceea vreau sa fiu cumpatat

Vin cu recunoștință pentru toate
Și vreau cat de mult sa fac fapte
Vrednice de pocăința sfântă
Ce spre cer tot mai mult mă avântă

Ajuta-ma Doamne să fiu credincios
Cu cei din jurul meu milos
Să stau cuminte și să fiu atent
Și la Cuvântul tău mereu să cuget

Mă închin in fața ta, Domnul meu
Mărire Ție, Fiul lui Dumnezeu
Te laud, te slăvesc și-ți mulțumesc
Tu mi-ai dat viață iar eu trăiesc


Amin


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 659
Opțiuni