Pe drum înspre Emaus pășeam. Cu ochii triști,
Descurajați și singuri, lăsam în urmă dorul,
Înmormântat în stâncă; am fost idealiști
Punându-ne nădejdea-n Isus Învățătorul.

Lipsiți de bucurie, vorbeam. Dar un Străin,
Se-apropie și merge la pas cu noi deodată;
Nu-I recunoaștem chipul, nici glasul Lui blajin,
Nici blânda Lui privire. El ne întreabă-ndată:

-"Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbați?"
-'Cum, ești Tu singur care nu știi cele-ntâmplate? '
-"Ce?" a-ntrebat Străinul. Iar noi, debusolați,
I-am povestit de Isus cu inimi tulburate.

Credeam că El e-Acela ce ne va izbăvi,
Însă, mai marii noștri L-au osândit la moarte;
Și iată, sunt trei zile de când Isus muri,
Și-a noastre idealuri s-au dovedit deșarte.

Ba încă în uimire ne-au pus niște femei,
Mărturisind c-avură-o vedenie de îngeri,
Spunând că viu e Domnul, dar nu avem temei,
Oprit e orologiul acestei mari înfrângeri.

"O", a-nceput Străinul, 'nepricepuți sunteți
Când este ca să credeți tot ce a spus Scriptura,
Hristos veni să moară', voi pace să aveți,
O pace care-mpacă cu Dumnezeu făptura.

Și ne-a deschis Cuvântul, și tot ne-a tâlcuit
Ce-i scris despre Mesia, dând vălul la o parte;
În inimile noastre un foc s-a întețit:
"Rămâi cu noi", Străine, nu merge mai departe.

Și a rămas Străinul, și pâine-a frânt cu noi,
În clipa-aceea ochii ni s-au deschis pe dată,
Și focul, ca un fluviu, nestăvilit șuvoi,
Porni ca să cuprindă ființa noastră toată.

Isuse, Domnul nostru, ești viu cu-adevărat!
Ai mers cu noi alături; și epica-ntristare,
Și dorul frânt din inimi, și visul spulberat,
Le-ai transformat pe toate în zi de sărbătoare.

Tu ne-ai deschis Scriptura, și ochii ne-ai deschis,
Și-a inimii obloane-au fost date la o parte.
"Rămâi cu noi", Isuse, pe veci, căci ne-ai promis
Că de a Ta iubire nimic nu ne desparte.