Mai bine lângă Domnul, în lacrimi de durere,
Decât în lumea largă, ce-i plină de păcat,
Mai bine beau paharul ce are gust de fiere,
Dar știu că de păcate, de El sunt eu iertat.

Mai bine-amărăciunea, ce mă va duce-acasă,
Decât plăcerea care, ea moarte îmi va da,
Din casa cea de jale, să ies aș vrea mireasă,
Căci doar din ea spre ceruri, Isus mă va-nălța.

Mai bine-n toi de luptă, în mijloc de furtună,
Decât otrava lumii, ce mă va coborâ,
În locul unde nu e, vre-o dată vreme bună,
Ființa mea plapândă, ea o va otrăvi.

Mai bine-n umilință, să îmi petrec cărarea,
Decât în slava care, eu lumii i-aș sluji,
Aș fi în neștiință, aș fi-n mândria care,
Mă va conduce-n locul, în care aș pieri.

Mai bine chiar sub norii, ce-acoperă lumina,
Mereu numai cu Domnul, sub ei eu să pășesc,
Decât singur sub soare, să nu-mi cunosc cărarea,
Să fiu acela care, în viață rătăcesc.

Mai bine-n încercarea ce are o ieșire,
Decât pe calea care, vre-o luptă n-ar avea,
Căci într-o încercare, eu pot simți iubirea,
Ce în deșertăciune, s-o simt nu aș putea.

Mai bine-o cruce-n spate, prin viața trecătoare,
Căci este trecătoarea ce duce înspre cer,
Decât fără de cruce, și fără de sudoare,
Căci fără ele-i drumul, acelor care pier.

Mai bine pe pământul aici ce-i de durere,
Pe el eu voi ajunge, acolo-n ceruri sus,
Decât să calc în viață, mereu doar în plăcere,
Mereu ea mă va duce, departe de Isus.

Că am ales eu calea, ce este a durerii,
Nu-mi pare rău o clipă, nu pot eu regreta,
Pe ea de Domnul slavei, nu sunt eu dat uitării,
La capăt mă așteaptă, cununa îmi va da.

Să mă întorc eu astăzi, nici gândul nu-și dorește,
Ca să privesc în urmă, vre-o dată n-aș dori,
Am doar un țel în viață, privirea mea privește,
Mereu numai spre ceruri, căci vreau al întâlni.