Învață...

Învață de la floarea mereu ce-i înflorită, ca ea în orice vreme, să fii tu înflorit,
Hrănește-te din ploaie, și din zăduf de soare, dar și-n marea furtună, rămâi neofilit.

Învață de la ape, ce-s ape curgătoare, să lași curată urma, pe unde calci mereu,
Cum Domnul a lăsat-o, urcând cândva calvarul, brăzdat de bici pe spate, batjocorit mereu.

Învață de la lună, să fii lumină-n noapte, ca stelele întruna, să fii tu zâmbitor,
În tine să se vadă mereu doar bucurie, să fii tu o lumină, pentru cei ce cobor.

Fii pentru ei izvorul vre-o dată ce nu seacă, fii lor o mângâiere, cum ție ți-e Isus,
Tu omule... pe cale, învață de la munții, ce au și ei o țintă, s-ajungă cât mai sus.

Învață de la roua, din zorii dimineții ce urcă către Domnul, dorită-i doar de cer,
Din strigătul tăcerii învață să fii tare, e cel care deschide, și porți ce sunt de fier.

Ca firul mic de iarbă fii încolțit întruna, ce-i plin de o speranță că va veni o zi,
Când soarele pe ceruri, va fi acela care, va fi o veșnice, nu va mai asfinți.

Învață de la soare să strălucești în taină, când noaptea îl ascunde, ca el mereu să fii,
Iubește ca iubirea ce este doar aprinsă, ca ea să fii în toate... în toate cel dintâi.

Ca pasărea ce zboară, și printre stropi de ploaie, prin negura de ceață, să zbori și tu mereu,
Nu te opri vre-o dată, în niciun timp al vieții, chiar dacă timpul vieții... va fi unul mai greu.
Amin(autor: diana)