Golgota-i dealul durerii, unde sânge a vărsat,
Nu un om... era El Rege, cel ce-a fost crucificat,
Era Împăratul lumii, Cel ce-o cruce-n spate-a dus,
Biciuit... bătut cu pietre, era un străin... Isus.

Era El străin căci nimeni, n-a crezut când tot spunea,
Că aduce de la Tatăl, pentru noi iertarea Sa,
Că e Împărat, că-i Rege, nimenea nu l-a crezut,
N-au crezut nici că e Fiul, Celui care-i de temut.

L-au împins fără de vină, ca să fie răstignit,
Spatele fără de milă, i-au brăzdat... i-au biciuit,
Sus pe dealul Căpățânii, se stingea-n dureri și chin,
Să ne șteargă nouă astăzi, suferința din suspin.

Era El bătut în cuie, pentru-al tău și-al meu păcat,
Pentru-a noastră mântuire, El în tălpi a fost tăiat,
Căci urca desculț pe drumul, ce era așa pietros,
Nu un om... era El Domnul, era El Isus Hristos.

A răbdat tăcut calvarul, când stătea El agățat,
Pe-acea cruce ce a dus-o, prigonit, hulit, scuipat,
A răbdat până la capăt, nu oricum... mereu iubea,
Pentru cei ce-L răstignise, El mereu doar se ruga.

A răbdat fiind întruna, plin de milă și iubire,
Să nu fim aceia care, azi uităm de-a Sa jertfire,
Să urcăm și noi calvarul, cum și Domnul a urcat,
Să rabdăm până la capăt, nici El înapoi n-a dat.

Să răbdăm și prigonirea, bucuroși ca și Isus,
Să privim pe drumul crucii, cum privea și El... în sus,
Și la răstignirea firii, în tăcere să răbdăm,
Când zdrobit e eul nostru, unul să nu murmurăm.

Căci acel care odată, pentru noi El suferea,
Să ne-asemanăm în toate, doar cu El astăzi ar vrea,
Să urcăm tăcuți urcușul, ce-ncurând se va sfârși,
Vine Domnul, vine clipa, când îl vom reîntâlni.