Nu lăsați să se dărâme, azi altarele iubirii,
Ce au fost cândva zidite, pentru Domnul nemuririi,
Nu lăsați ca să se scurgă, vremea astăzi în zadar,
Este vremea pregătirii, este ea un mare har.
Să nu dărâmați vre-o dată, cu sudoare ce-a zidit,
Domnul mântuirii noastre, când pe cruce s-a jertfit,
Când ne-a slobozit din gura, ce la pândă doar stătea,
Când s-a rupt perdeaua-n două, trecere când ne făcea.
Să nu șovăiți pe cale, de credință plini să fiți,
Să nu dărâmați altare, azi mereu doar să zidiți,
Închinați-vă în fața, Celui veșnic credincios,
Să-l mărturisiți în toate, numai pe Isus Hristos.
Jertfa să vă fie-ntreagă, cu un cuget doar curat,
Doar cu inimi întregite, dar și cu un trup spălat,
Să vegheați asupra voastră, și mereu să vă-ndemnați,
La o dragoste divină, să zidiți... nu dărâmați.
Să zidiți o temelie, doar din hrana din cuvânt,
Să nu poată s-o dărâme, nimeni pe acest pământ,
Stați mereu doar în picioare, și zidiți-vă-ntre voi,
Nu în vremuri numai bune, ci și-n cele cu nevoi.
Nu lăsați să se dărâme, visele ce le visați,
De Acel ce le-mplinește, astăzi să v-apropiați,
Trupul să vă fie-o jertfă, plăcută lui Dumnezeu,
Ridicați doar mâini curate, nu o dată... ci mereu.
Nu lăsați ca să dărâme, nici furtuna, nici-un val,
Ce-a zidit Acel ce astăzi, să vă ducă vrea la mal,
Strângeți tot ce-aduce harul, și cu toate... doar zidiți,
Să fiți cunoscuți de Domnul, ca la cer să fiți răpiți.