Trezește-te poporul Meu, din negura ce te-nconjoară
Din păcatul ce se așează, în inima ta cea amară,
De ură, bârfă și mândrie, Eu Ți-am spus să te ferești,
Dar în loc să fugi de ele, tu ai vrut să le primești,

Te-ai abătut de la a Mea lege, de la cărarea Mea ce-a dreaptă,
Și ai ales cu nepăsare, să mergi pe a ta cale moartă,
Nu lăsa plăcerea lumii, să te orbească cu amăgiri,
Că la urmă-i amară, ca o mie de pelini,

Eu ți-am dat porunca aceasta, aproapele să-l iubești
Dar în inima ta-i ură, și ai ales să-l necinstești,
Apoi vii în casa Mea, Îmi cânți, Mă lauzi ne-ncetat
Dar Îți zic cu întristare, de păcat ești strâns legat,

Nu alege ce-ți convine, din al Meu cuvânt divin,
Că la urmă-i judecata, unde-s lacrimi și suspin,
Eu Ți-am arătat o cale, prin care poți veni la Mine
Unde-i dragostea cerească și strigăte de bucurie,

Încă ai timp de o schimbare, în viața ta să Mă primești,
Încă poți cina cu Mine, ca spre Mine să pășești,
Nu lăsa pe altă dată, răspunsul la chemarea Mea,
Vino acum cât mai e timp, căci ziua de mâine nu e a ta,

Vin și-Ți spun copilul Meu, că e timpul să alegi
Să continui pe al tău drum sau spre Mine să alergi,
Să urmezi cărarea bună, unde-i dragostea de Tată
Sau să fugi spre-a vieții cale, unde-i moartea necurmată!