RANDUNELELE

Un stol de rândunele,
În fracurile elegant țesute.
Venite parcă din stele,
S-au cuibărit pe tăcute.

Micile păsări, creații divine,
Trezesc în inimi bucuria.
Sufletul soarbe a vieții rubine.
Speranța își găsește nemurirea.

Firavele călătoare, gingașe
Drum lung străbătând
Prin ploi, furtuni uriașe,
S-au întors fremătând:

Aria bucuriei, cirip, cirip în cor.
Cântul umple zarea, sufletul alină.
Crângul în splendoarea florilor.
Zâmbește și ziua-i mai senină.

Rândunelele în splendori divine,
Se rotesc în zorii dimineții,
Fac clipele tot mai senine,
Ca mesageri ai divinității.

Trezesc dorul de primăvara eternă,
De meleagul paradisului ceresc.
Și rugăciunea se înalță mai fermă,
Așteptând răspunsul Părintesc.