Pornind ucenicii sa treaca de partea cealalta a marii,
Cand soarele incet se retrage si locu-i cedeaza inserarii,
De-odata-o cumplita furtuna, produsa de vant, se starneste
Si cu uriase talazuri corabia intruna loveste.

Vaslesc ucenicii cu ravna, zadarnica-i insa lucrarea,
Cu toata a lor iscusinta mai tare se-nvolbura marea.
Isus se-odihneste la carma, si doarme, de parca furtuna
Sau vremea insorita si calma ar fi pentru Dansul tot una.

Cu zor, ucenicii-L desteapta: 'O, Doamne, chiar Tie nu-Ti pasa?
Nu vezi ca pierim in furtuna', nu vezi ce necaz ne apasa?
Si Domnul atunci se ridica. El vantul il cearta, si marii
Ii spune sa taca; o pace adanca ia loc tulburarii.

Apoi catre ei se indreapta: Dar "unde va este credinta?"
De ce va cuprins disperarea si panica toata fiinta?
Uitandu-se unii la altii isi pun impreuna intrebarea:
'Dar cine e oare Acesta? L-asculta si vantul si marea. '

Acesta-i Isus, Dumnezeul cel unic, cel vesnic si tare
Ce-n toate furtunile vietii puterea suprema o are.
Cand vantul sau valul izbeste, alearga la El totdeauna
Si cheama-L, caci El te pazeste. Isus potoleste furtuna.