Grãdinã Ghetsimani!

Gradinã Ghetsimani, un loc doar al durerii,
In care Isus Fiul, a plâns si s-a rugat.
Cu sufletul cuprins de-o moarte a-ntristãrii,
Cu Fata la pãmânt, în rugã s-a'nchinat.

Si astfel El se roagã ca Tatãl sã-L asculte,
Cerând de-i cu putintã, paharul a-l lua.
Dar nu dorind CA voia-I la urmã sã rezulte,
Ci Tatãl, El sã facã, deplin doar voia SA.

Gradinã Ghetsimani unde si ucenicii
Au atipit in noapte, si-un ceas, nu au vegheat.
Iar Isus îi îndeamnã sã fie doar statornici,
Apoi a doua oarã, a mers si s-a rugat:

Ajutã-mi te rog Tatã paharu' acesta-l bea,
Dar voia Ta sã fie si-acum in viata Mea.
Si prosternut in rugã Isus mereu plangea,
Iar ucenicul Petru langã ceilalti dormea.

Cãci ochii celorlalti de somn s-au 'ngreuiat,
Iar sfatul Lui Isus, de toti a fost uitat.
Apoi le-a spus sã doarmã, odihnã vor avea!
Dar Iuda vânzãtorul, el nu mai zabovea.

Apoi cu vocea-I blandã a spus: SCULATI! SA MERGEM!
Cãci iatã ei veneau cu sãbii si ciomege.
Iar Iuda vânzãtorul de El s-a lepadat,
Spunând: INVÃTÃTORUL! Apoi, L-a sãrutat.

Dar Isus i-a raspuns: Prieten, fã ce stii!
Ce-ar trebui fãcut, acum se va 'mplinii.
Iar oamenii din jur de El s-au apropiat,
Ducându-L la Caiafa, apoi si la Pilat.

Si-n noapte ucenicii in goanã au fugit,
Iar toate cele scrise atunci s-au împlinit.
Chiar Petru, ucenicul, de El s-a lepãdat
Si chiar dupã aceea, cocosul a cântat.

Apoi a plâns cu-amar, el Petru, în Gradinã,
Cãci viata lui pãrea acum doar o ruinã.
În timp ce Isus - Mielul era batjocorit,
De oi- oite - miei - ce El le-a pãstorit.

Si tot ei au strigat: Sloboade-l pe Baraba!
Preotii 'nduplecau - poporul dorea graba.
Si totusi el Pilat a întrebat din nou:
Si ce sã-i fac Lui Isus? acestui Sfânt Erou!

Sã fie rãstignit! In cor ei au strigat.
Si-atunci în fata lor, pe mâini el s-a spãlat.
EU SUNT NEVINOVAT! Pilat a mai rostit.
"SÃ VINÃ PESTE NOI, SÂNGELE RÃSTIGNIT!"

Atunci Pilat i-a pus, sã-L batã cu nuiele,
Dar Isus ca un Miel tãcea in chinuri grele.
Cu hainã stacojie apoi L-au îmbrãcat,
Punând pe cap cununa ca semn de Împarat!

Spre Golgota in praf, în chin, dar in tãcere,
Isus urca cu greu pe drumul de durere.
Dar Simon din Cirena, L-a ajutat atunci,
Ducându-i crucea-n spate, primind a lor porunci.

Pe dealul cãpãtânii I-au dat sã beie vin
Amestecat cu fiere, chiar Mielului Divin.
Si-au tras atunci la sorti pentru a SA cãmasã,
Dar Lui îi era milã, de gloata nevoiasã.

Si doi tâlhari stãteau la stânga si la dreapta,
Dar ei plãtind pe drept, pacatul, dar si fapta.
Si astfel trecãtorii, de El joc isi bateau,
Zicandu-I: PLECACIUNE! apoi se închinau.

Pãmântul fu cuprins de-o mare 'ntunecime
Si groaza i-a cuprins, pe toti cei din
multime.
Apoi El a strigat cu glasu-I obosit:
O DUMNEZEUL MEU, DE CE M-AI PARASIT?

Si-n chinul cel amar Lui îi era dar sete,
Si iatã ei au pus otet pe un burete.
Iar Cel care pe toti, doar El i-a adãpat,
Pe cruce a rãbdat smerit si însetat.

Din nou cu glasul tare in cuie a strigat,
Apoi în chinul mortii, El Duhul si L-a dat.
Si cei ce Îl pãzeau tot repetau mereu:
"EL FU CU-ADEVARAT FIUL LUI DUMNEZEU!"

Perdeaua fost-a ruptã de sus si pânã jos,
S-a despicat in douã tot ce era stâncos!
Cutremur de pãmânt, morminte a deschis,
MIELUL A BIRUIT! ! Satan a fost invins! !

Si astfel Isus moare pentru pãcatul tãu,
Iar sângele siroaie, curgea pe trupul Sãu.
Si-atunci Cel Rãstignit, Fiul Lui Dumnezeu,
A înfiat pe veci, sufletul tãu si-al meu!

Amin

Bivolãrie, 25.07. 2020
https://youtu. be/dpQiavZO-04