Atâţia s-au nãscut pe lume,
Atâţia au trãit,
Atâţia au purtat un nume,
Atâţia-au râs şi-au fãcut glume
Şi-atâţia au murit! ...

Atâţia-au strâns bãnet, grãmadã,
Şi s-au îmbogãţit;
Muncind prin ploi şi prin zãpadã,
În rând cu cei bogaţi sã şadã
Şi totuşi au murit! ...

Atâţia cautã nemurirea
Însã, în mod greşit.
Ei, când slujesc, slujesc cu firea
Şi miluiesc, în amintirea
Celor ce au murit...

Atâţia au gãsit salvare,
Prin Fiul rãstignit!
Atâţia, viaţã viitoare
Şi aripi, cãtre cer sã zboare,
Din acea zi, sfântã şi mare,
Când Moartea a murit!