Poposeşte-adesea gândul
La cum e, la cum a fost,
‎Ne-a venit azi nouă rândul
Să-mplinim al vieţii rost!

Parcă ieri chemam pe mama
Prichindei în haine mici,
‎Timpul însă şi-a luat vama
Şi-am ajuns şi noi mămici.

‎Pruncii cresc, ne sunt podoaba,
Nu-i oprim, dar nu-i grăbim.
Ei ne-au învăţat ce-i zdroaba
‎Şi jertfirea … că-i iubim.

De când au venit pe lume
Alte planuri făurim,
“Mama” e-acum noul nume
Pentru ei trăim, murim!

‎I-ajutăm cu bucurie,
‎Cu nădejdea că vor fi
‎Ceea ce-şi doresc să fie,
Ce noi n-am putut gândi.

Când coboară înserarea,
Cu-al lor chip ne luminăm
Şi ne-ncearcă-ades ‎mirarea
C-aşa mult ne-asemănăm!

De ocolul prin pustie
Ce n-am da ca să-i scutim!
Numai Domnul Sfântul ştie
Cât luptăm să-i ocrotim!

‎Doamne, Te rugăm păzeşte-i
De-ale celui rău săgeţi,
‎Luminează-i, întăreşte-i
‎Şi le dă-nnoite vieţi!

Fiindcă ştim: neprihănirea
Ne e dată prin Calvar;
Dă-le, Doamne, mântuirea,
Fă-le parte de-al Tău har!