"Tu, care locuiești în grădini, niște prieteni își pleacă urechea la glasul tău: binevoiește și fă-mă să-l aud!" (Cânt. Cântărilor 8:13)

Mãnunchi frumos de spice
În mâinile lui Rut,
Şi fiicã, între fiice,
Azi Domnul te-a fãcut!

Un vas curat, de aur,
Plãcut, strãlucitor,
Prinţesã înţeleaptã,
Aleasã, din popor!

Tu semeni, pe-ndelete
Mireasmã, în grãdini! ...
Tu, zânã printre fete,
Zambilã, între crini!

Iar, glasul tãu, e mierla
Pe ramura de dud:
Te rog, binevoieşte
Şi fã-mã sã-l aud!

Cãci, iatã, nişte prieteni
De-acelaşi legãmânt,
Urechea îşi apleacã,
S-audã vreun cuvânt! ...

Sublimã feerie,
Ce minunatã eşti!
Ţi-e vorba alifie,
Atunci când ne vorbeşti,

Cu graiul tãu ferice,
- Divin terapeut! -
Chiar "fericitã"-ţi zice
Cea care te-a crescut!

Cu mâna ta, în mâna
Alesului tãu soţ,
Cu "DA!"-ul, cu surâsul,
Ne-ai şi convins pe toţi!

Înalţã-ţi fruntea-n soare
Şi rãcoreşte-o-n nor,
Spre-a fi o pildã vie
Oricãrui succesor,

Copiilor tãi, fie,
- În neamul urmãtor -
O sfântã mãrturie,
Şi-o bunã temelie
Pentru urmaşii lor!