Unde-i Dumnezeu, acolo e și viață
Autor: Bandi Sebastian Alexandru  |  Album: Nu te teme, ci crede  |  Tematica: Incurajare
Resursa adaugata de Sebastian76 in 09/05/2022
Unde-i Dumnezeu, acolo e și viață

Când Mâna mi-am întins spre tine
Când toți din jur, priveau cu nepăsare
Credeau că Domnul, te-a lipsit de bine
Dar Eu cu drag, te-am ridicat mai tare

Ți-am pus de jos, picioarele pe stâncă
Din bezna nopții, Eu te-am ridicat
Din groapa morții, din Valea cea adâncă
Cu drag spre tine, Eu, M-am Aplecat

Am Hotărât cu Tatăl, și Am Pecetluit
Să fie biruință și viață-n casa ta
Un legământ de viață, Am Făgăduit
Nu te-ngrijora, e Promisiunea Mea

Mai e puțin din noapte, vine dimineața
Lumina se zărește, puțin, așa difuz
Dar în curând, se risipește ceața
Și clar putem privi, nu mai e confuz

Atunci, e biruință, și totul prinde viață
E bucurie-n jur, e plin de fericire
Când Slava Lui, Eternă și Măreață
Ne va aduce-n dar, o viață-n nemurire

Și-atunci cu toții, putem striga: "Mărire"
Căci unde-i Dumnezeu, acolo e și viață
El e Bunătate, și-o mare de iubire
O stâncă de salvare, o mare fortăreață.
Amin bandisebastiantapas@gmail. com













Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 807
Opțiuni