Oh, dar de-am înțelege că suntem frunze purtate de vânt,
Că suntem atât de trecători în această lume,
Că avem atâtea și totuși, atât de goi
Vom pleca cândva în cealaltă lume.
Dar de-am înțelege că ce suntem este mai important decât ce avem,
Că nu insigna, statutul ne oferă mântuirea.
Că viața este  mai mult decât ce vezi cu acești ochi,
Și că sufletul are ca destinație veșnicia.
Oh, dar de-am înțelege că atâtea lacrimi vor primi rasplatirea,
Că lupta pentru curăție va fi cândva recompensată,
Că pentru tot ce am lucrat pentru Dumnezeu, cândva vom avea o cunună, nouă dată.
Oh, măcar de-am înțelege că nu e totul în zadar
Că lupta pierdută nu înseamnă un război
Că pot trăi de azi mai multe pentru cer
Având speranțe noi.
De-am înțelege măcar nevoia pe care o avem de Dumnezeu,
De singurătatea și nesiguranța ce ne-o oferă lumea.
De-am înțelege măcar! Măcar puțin de-am gusta din El,
Am înțelege ce este cu adevărat viața.
De-am înțelege, oh dar de-am conștientiza de speranța pe care ne-o oferă,
De lacrima ștearsă în necaz, nu am fi atât de lași în a-L urma
Ci am fi gata, gata să lăsăm totul în urmă.
De-am înțelege, de-am înțelege dragostea Sa,
Jertfa de pe cruce, nu am strânge atâtea
Ci am lupta pentru viața ce are să vină.
De-am conștientiza! Am fi mai serioși în a trăi pocăința după voia Sa.
Am lupta mai mult sa conștientizăm ca lumea are nevoie de Dumnezeu
Că viața fără El este pierdută.
Oh, dar de-am conștientiza ca oameni ce chin va fi atunci.
Și totuși pentru unii sărbătoare.
De am înțelege că pentru tot va fi o judecată, o osândă și o răsplătire atât de mare...
Oare trait-am pe pământ cu un rost, și o nădejde viitoare?