Să nu lași Isuse sfinte, Ție eu să nu-ți mai cânt,
Căci fără cântare Doamne, voi fi spulberat de vânt,
Una nouă să-mi dai mie, pentru a te lăuda,
Să nu-mi lași Tu gura-nchisă, vreau pe Tine-a te-nălța.

Când deschid în zori eu ochii, să-i deschid cântând aș vrea,
Și-n apus s-adorm Isuse, doar cântând spre slava Ta,
Să nu lași ca vre-o tăcere, să mă facă Domnul meu,
Ca să tac atunci când vine-n calea mea un timp mai greu.

Să nu lași vre-o întristare, să-mi scufunde în tăceri,
Gura, inima și ochii, ce-și doresc doar primăveri,
Lasă fericirea care, le va face a cânta,
Chiar și-n ierni, chiar și-n durere, și în suferință grea.

Vreau ca să le am deschise-n orice timp azi ar veni,
Vreau să cânt până în clipa, când pe nor vei coborâ,
Doar cântarea biruinței, vreau ca să o cânt mereu,
De la Tine pot Isuse, ca să o primesc azi eu.

Lasă pacea ce-mi deschide, inima ca să îți cânt,
Și când voi cânta... din ceruri, vreau fiorul sfânt să-l simt,
Să nu lași să tac vre-o dată, în tăceri voi suspina,
Și printre suspine Doamne, nu pot Ție a-ți cânta.

Dăruiește-mi azi cântarea, ce mă va înveseli,
Când îți voi cânta eu Ție, nimeni nu mă va opri,
Când îmi voi deschide gura, ca eu Doamne să îți cânt,
Se va netezi cărarea, grea ce-o am eu pe pământ.

Va muta din loc și munții, marea poate despărți,
O cântare... și bătaia, cea de vânt poate opri,
Este plină de putere, căci e după placul Tău,
Vreau să-ți cânt eu numai Ție, vreau să-ți cânt Doamne mereu.