Dacă-n barca vieții tale, bat azi valuri... tu din ea,
Să strigi fără încetare, Domnul te va asculta,
Va opri îndată marea, ce-nspre tine a pornit,
Să te-nece... să te ducă, pe adâncul putrezit.

De e mare vieții tale, tulburată... nu uita,
Că un Dumnezeu puternic, cârmuiește barca ta,
Temă-n barcă să nu-ți fie, te va trece de-orice val,
De îl ai pe El la cârmă, vei ajunge și la mal.

De ridică ea balauri, din adâncu-ntunecat,
Să fii plin mereu de pace, căci pe-o mână de-Mpărat,
Pe a vieții tale mare, ești condus tu azi mereu,
Împăratul nu e omul, Împăratu-i Dumnezeu

Dar de-ncearcă să arunce, ape tulburi... să privești,
Înspre ceruri... către Domnul, doar din har să te hrănești,
Să nu guști otrava lumii, căci ea te va otrăvi,
Lumea n-are har creștine, nu te poate mântui.

Chiar de este mânioasă, și mișcată de un vânt,
Care vrea să îți aplece-a ta privire-nspre pământ,
N-o lăsa să te-nspăimânte, să vâslești mereu pe ea,
Dar de nu mai ai putere... cere și ți se va da.

Iar de este-ntunecată, o lumină tu să ceri,
Să nu mergi pe marea vieții, pe mai multele cărări,
Către ceruri e doar una, fără El n-o poți vedea,
Căci e-ngustă, ai nevoie numai de lumina Sa.

El sa-ți fie călăuză, chiar de uneori e greu,
Dar pe mare doar cu Domnul, vei putea sa treci mereu,
De furtuna ce aduce, valurile după val,
Doar cu El poți tu ajunge-n Raiul care e la mal.