De ce tu cazi în deznădejde, copile scump... pe drum mereu,
Când ai în ceruri Salvatorul, El este-un mare Dumnezeu.

Al rănilor o vindecare, doar Domnul poate ție-a-ți fi,
Să nu descurajezi în taină, chiar dacă mulți azi te-ar răni.

De ce privești spre amintire, când bat doar adieri de vânt,
De ce de sus cobori privirea, privești mereu înspre pământ.

Când ajutor îți este cerul, tu pe deplin îl ai mereu,
Tu nu ai cunoscut vre-o dată, în viață ce e cel mai greu.

Privește dincolo de zare, în locul minunat și viu,
Nu te opri pe drumul crucii, chiar dacă trece prin pustiu.

Ascultă glasul ce coboară, tu șoapte nu mai asculta,
Azi ești pe brațul viu... puternic, tu nu te mai îngrijora.

Ascultă pașii ce aleargă, atât de-aproape sunt acum,
Copile... ei vestesc că astăzi, este-un sfârșit de vremi... de drum.

Se-apropie în mare grabă, vor să-ți aduc-un început,
Un început de veșnicie, ce n-o să aibă un trecut.