Aleargă la Domnul
Autor: Diana14  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de DianaGU in 14/05/2022
Aleargă la Domnul, la El este harul, ce-l cauți în viață creștine pe drum,
Sper cer să îți fie, a ta alergare, fii flacăr-aprinsă, nu fi doar un fum.

Fii sare pe cale, lumină în beznă, un far luminos, pe o mare-n furtuni,
Comori pentru ceruri, în vremuri venite, ce sunt mult mai grele, mereu să aduni.

Aleargă spre raza din cer ce coboară, ea este-nceptul de vremi care vin,
Sunt vremuri ce-s goale de orice durere, sunt vremuri ce-s goale de orice suspin.

Fii treaz în veghere, și doar bucuria, să-ți fie un zâmbet, văzut ce-i mereu,
Chiar dacă aruncă, doar hule și pietre, acei rătăciți... ce-i slujesc celui rău.

Aleargă întruna, spre-acea împlinire, de vise în care pe Domnu-l găsești,
Cu El stai de vorbă, ar vrea să te-asculte, să știe ar vrea pe pământ ce-ntâlnești.

Să-i spui vrea durerea, ce-adânc te apasă, ce nu poți s-o spui nimănui tu pe drum,
Aleargă la Domnul, El poate ca ție, să-ți dea vindecare deplină acum.

Aleargă ca vântul ce astăzi tot bate, pe-a Lui adiere sa urci și să zbori,
Să ai doar înalt astăzi zborul spre-acasă, când soarele-apune, să-l ai și în zori.

Să lași poposirea în urmă să fie, căci nu este vreme acum de-a opri,
Aleargă întruna, aleargă mai iute, căci este aproape-o măreață azi zi.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 369
Opțiuni