Zidește-mă Isuse, căci vreau în vânt și ploaie,
Mereu doar în picioare, în ele să rămân,
În marea Ta iubire, zidește-mă o Doamne,
Acolo sus pe stâncă, departe de pământ.

Departe de această, deșertăciune-a lumii,
Aș vrea numai de Tine, ca eu să fiu zidit,
De-această pustiire, ce este păcătoasă,
Departe de păcatul, acestui timp cumplit.

Zidește-mă cu mila, cândva ce-ai arătat-o,
Când cei păgâni pe Tine, Isus... te răstigneau,
Să pot eu în furia, furtunilor venite,
Mereu doar în picioare, în ele ca să stau.

Nu vreau vre-o clătinare, nu vreau vre-o îndoială,
Pe stâncă să-mi cuprindă, ființa mea vre-o dat,
Eu vreau a Ta tărie, s-o am întotdeauna,
Acolo sus pe stâncă, să fiu neclătinat.

Zidește-mă-n putere, zidește-mă Isuse,
În fața multor valuri, să cad eu nu aș vrea,
Căci doar a Ta putere, ea poate ca să facă,
Mereu doar în picioare, să pot eu rămânea.

Să fiu vreau o lumină, un far aprins în noapte,
Pe culmea cea de stâncă, de Tine doar zidit,
Stăpânul vieții mele, zidește-ma pe stâncă,
Căci vreau mult mai aproape să fiu de răsărit.

Zidește-mă sub soare, zidește-ma sub lună,
Zidește-mă sub stele, în orice vremi să fiu,
Un luptător în toate, oriunde... chiar și-n timpul,
Ce-adeseori mă duce, Isuse în pustiu.

Să nu devin țărână, sub arșița de soare,
Nici praf purtat de vântul, ce-i astăzi pe pământ,
Zidește-mă în Tine, în orice vreme-a vieții,
Ca să te am în toate, în inimă și--n gând.