Când mi-e greu... vorbesc cu Domnul, El mi-aduce-acel ușor,
Ce mă face ca spre ceruri, fără teamă eu să zbor.

Când mi-e greu... ridic privirea, și spre El strig eu mereu,
Auzit sunt căci din ceruri, vine-n ajutorul meu.

Când nu pot eu cer putere, doar la El o pot găsi,
După strigăt îmi dă mie, noi puteri pentru-a păși.

El îmi dă acea tărie, ce mă face să rămân,
În picioare în furia, celui rău... celui păgân.

Când sunt trist cer bucurie, și deschide ceru-ndat,
Cel ce nu vrea să mă vadă, niciodată întristat.

Și fiorul fericiriii, inima-mi cuprinde iar,
Dintre mine și iubire, el ridic-orice hotar.

Când sunt orb cer doar lumină, căci nu vreau a rătăci,
Printre nori văd cum coboară, eu și-n noapte să am zi.

Urc spre ceruri pe o rază, coborâtă de Isus,
Căci văd urmă ce mă duce, lângă El... acolo sus.

Când nu văd nici-o ieșire, din adâncu-ntunecat,
Doar aștept... căci știu... de Domnul, nu voi fi vre-o dat uitat.

El îmi va deschide ușa, înspre-un loc larg și frumos,
Căci pe mine mă conduce-n, viață Domnul meu Hristos.