Iute trece vremea, iute trece timpul, iute trece clipa, noi ce o trăim,
Ce am strâns în viață? , astăzi noi ce strângem, pe a ei cărare, oare cui slujim?

Cui spunem durerea? , către cine glasul, ridicăm în clipa, plină de dureri,
Ce alegem oare? , înspre cer cărarea, sau alegem lumea, plină de plăceri.

Petru cine astăzi, inimile noastre, bat atât de iute-n timpul trecător,
Dar avântul nostru, înspre ce e oare, care este ținta noastră azi în zbor.

Domnu-i Cel ce cere, noi ca să ne facem, a trăirii noastre, cercetare-acum,
Căci e vremea scurtă, cernerea e mare, e sfârșit de cale, e sfârșit de drum.

Cercetat să fie, pasul și privirea, oare sunt pe placul, Celui ce îndat,
Vine să-și înalțe, de aici mireasa, ca să fie veșnic în al Său Regat.

Să lăsăm în urmă, lumea păcătoasă, ce vrea să ne-mbrace, cu-a ei amăgiri,
Să răbdăm în luptă, cum și în arene, sfâșiați de fiare, se stingeau martiri.

Să luăm aminte, cererea divină, să fim cei ce-n toate, azi ne cercetăm,
Căci nu știm când vine, dar nouă ne cere, să pășim spre viață, pe El să-l urmăm.

Să pășim pe urma care a lăsat-o, chiar dacă ne duce-adese spre calvar,
Astăzi El ne spune... cercetează-ți viața, nu vrea sa mai vadă, între noi hotar.

Și hotarul este... lumea și păcatul, este calea larg-a celor care pier,
Cere cercetare, și ar vrea cu toții, să pășim pe calea, care-i doar spre cer.