Vreau să strâng mereu iubire, pe oriunde-aș merge eu,
Cu o inimă aprinsă, să-l iubesc pe Dumnezeu,
Căci iubirea este hrana, celor ce au flămânzit,
Dragostea este puterea, pentru cei ce-au obosit.

Să iubesc vreau și-n furtună, și-n bătăile de vânt,
Doar cu ea mereu de mână, și în inimă și-n gând,
Pot să trec chiar și de teama, care-i înspăimântătoare,
Pot să trec chiar și de clipa, cea de mare strâmtorare.

S-o culeg aș vrea și-n vremea, cea din urmă ce-a venit,
Doar iubind să rabd eu vremea, aș putea pân-la sfârșit,
Căci iubirea e răbdare, e credința-n vremea grea,
Să ajung la malul vieții, Doar cu ea eu aș putea.

Vreau ca să iubesc sub stele, și sub razele-aurii,
Și în verile focoase, și în iernile pustii,
Vreau să crească ea în mine, oriunde eu m-aș afla,
Să fiu gol eu de iubire, nici-o clipă nu aș vrea

Căci iubirea îmi dă aripi, pot să zbor... pot să găsesc,
Tot ce pe pământ vre-o dată, nu pot eu să întâlnesc,
Este ea fiorul care, îmi aduce doar fiori,
Și mă poartă-ntotdeauna, ca pe-un sunet de viori.

Când mi-e greu... doar ea mă duce, într-un loc ce-i liniștit,
Tot iubirea îmi șoptește, că de Domnul sunt iubit,
Este-atât de minunată, dragostea ce mi-o doresc,
Fără ea nu vreau o clipă, pe pământ să mai trăiesc.