Călători suntem prin lume, pe pământul întristat,
Ne luptăm căci vrem s-ajungem, într-un loc ce-i minunat,
Pe această trecătoare, care este un pământ,
Alergăm spre mântuire, printre valuri, ploi și vânt.

Pasul nostru este-n grabă, înspre ceruri îndreptat,
Inimile-nflăcărate, după sfântul Împărat,
Prin deșertăciunea lumii, ne-ndreptăm spre locul viu,
Prin zăduful ce ne-aduce-adesea-n față un pustiu.

A noastră călătorie, este una zbuciumată,
Munții-n față se înalță, marea este ridicată,
Să o vad-ar vrea oprită, un adânc ce-i tulburat,
Vrea s-o vadă nimicită, cel ce urlă ne-ncetat.

Printre stropiii mari de ploaie, uneori ce-s ca de foc,
Alergăm pe trecătoare, înspre mult doritul loc,
Căci în noi aprinsă este, o dorință după Cel,
Care cerul si pământul, este-a Lui... Emanuel.

Ne grăbim căci vine-ndată, sus la cer a ne-nălța,
Un trecut lăsăm în urmă, n-are loc în slava Sa,
Nici păcatul... niciodată, el vre-un loc nu-și va găsi,
Cu Isus... și azi pe cale, vrem păcatu-a parăsi.

Să nu ne oprim o clipă, pe-acest drum ce-i trecător,
Poposirea către ceruri, e a celor ce cobor,
Doar grăbiți să fim căci trece, vremea dar și timpul greu,
Cel ce-i veșnic este cerul, și în cer e Dumnezeu.

Când acolo vom ajunge, noi nu ne vom mai grăbi,
Acea vreme-n veșnicie, nicicând ea nu va sfârși,
Trecător nu este cerul, trecător e-acest pământ,
Este doar un drum spre locul, minunat, frumos și sfânt.