Ce-ar fi viața mea Isuse, de n-ai fi și Tu în ea,
Cine mi-ar aduce mie, dragostea ce-i doar a Ta,
Cine mi-ar aduce raze, în al zorii răsărit,
Cine-ar alunga și teama, cea de noapte-n asfințit.

De n-ai fi Tu viu Isuse, cine grija mi-ar purta,
Dar acea povară care, este ea atât de grea,
Cine mi-ar fi mângâiere, când suspinul este greu,
Cine mi-ar fi Domn în viață, de n-ai fi Tu Dumnezeu.

Dar acele minunate, clipe ce le-avem în doi,
De n-ai fi și Tu în ele, cui pot să spun de nevoi? ,
Cui eu aș putea durerea, ca să-i spun... iubit Isus,
De nu ți-ai întinde mâna, cum aș duce ce-am de dus.

Cum eu aș putea-n picioare, azi pe cale să rămân,
De n-ai fi a mea tărie, scut săgeților ce vin,
Ce-aș fi eu fără de Tine, în bătăile de vânt,
Unde și-ar găsi odihna, Dumnezeule-al meu gând.

Unde m-aș ascunde oare, de n-ai fi Tu adăpost,
Ce mi-ar fi Isuse viața, de nu i-ai fi dat un rost,
Ce mi-ar fi în ea o țintă, înspre ce aș alerga,
De n-ai fi... de n-ar fi drumul, ce-i spre-Mparăția Ta.

Eu Isuse fără Tine, nici un praf nu pot să fiu,
Nici-o frunză fluturată, aruncată în pustiu,
Căci și în pustiu ești Rege, ești izvor, și n-aș putea,
Fără să te am în viață, din el a mă adăpa.

N-aș putea să gust iubirea, n-aș putea nici să iubesc,
Nici să iert, nici să am milă, Dumnezeule ceresc,
De nu te-aș avea pe Tine, un adânc m-ar înghiți,
Într-un putred timp al morții, veșnic eu doar aș răcni.

Că mi-ai dat atât de multe, vreau să-ți mulțumesc mereu,
Dar mai mare mulțumirea, e că-mi ești Tu Dumnezeu,
Că ești viu și pentru mine, că Tu ești în viata mea,
O să-ți mulțumesc Isuse, câte zile îmi vei da.

Este-o binecuvântare, că eu azi te-am cunoscut,
Aș fi vrut ca eu pe Tine, să te știu de la-nceput,
Căci e mult... e mult prea mare, fericirea ce mi-ai dat,
Și iubirea, pentru ele vrednic ești de lăudat.