Căutat-am fericirea, lungă vreme-n viață mea,
Într-o zi am întâlnit-o, mi-a ieșit în cale ea,
Al meu glas îl auzise, din prea-naltul cer frumos,
Cel ce mi-a ieșit în cale, era chiar Isus Hristos.

Viață îmi era-ntristată, rătaceam prin văi adânci,
Mă ducea acea-ntristare, pe o cale dintre stânci,
Dar dorința mea cea mare, era eu să nu mai fiu,
Trist și plâns ca-n miez de noapte, și în cel de zi-n pustiu.

Tot mergând pe drumul vieții, Cel milos și-adevarat,
De ființa mea-ntristată, El încet s-apropiat,
M-a atins cu-a Sa iubire, și pe loc mi-a dăruit,
Fericirea ce în lume, niciodată n-am găsit.

A făcut a mea privire, înspre ceruri s-ă ridic,
Chiar și printre multe lacrimi, să mă simt eu fericit,
Inima-mi mereu tresare, căci de fericire-i plină,
Chiar și ziua-nourată, pentru mine e senină.

Chiar și cu o cruce-n spate, întristat eu nu mai sunt,
Fericirea cea divină, e în mine pe pământ,
Mi-a fost mi-e dăruită, nu în vrednicia mea,
Ci în bunătatea Celui, tuturor ce-o poate da.

Fericirea-i vindecarea, sufletului întristat,
Și pe mine, fericirea... Domnului m-a vindecat,
Inima-mi mereu zâmbește, chiar dacă suspin sau plâng,
Fericit întotdeauna sunt, că-n inimă doar cânt.

Ea mă umple de putere, și îmi dă avânt mereu,
Ca să nu-mi opresc o clipă, pasul către Domnul meu,
El mi-a dat o fericire, ce mă face fericit,
Nu mai am vre-o întristare, de când Domnul m-a găsit.

Vreau s-o am până la capăt, fericit doar să trăiesc,
Căci tot ea mereu mă face, eu în viață să iubesc,
Mi-a adus și-o împlinire, dar și pace mi-a adus,
Căci mi-a fost ea dăruită, de un Rege... de Isus.