Ooo... tu fericire-aleasă, inima mi-ai învelit,
Cu-o iubire Doar divină, să mă simt mereu iubit,
S-a aprins atât de tare, după Tine Domnul meu,
Fără ea să mai fiu Doamne, pe pământ... nu aș vrea eu.

Tu ești cea nemărginită, plin mi-e pieptul azi mereu,
Doar de tine-a mea iubită, dragoste de Dumnezeu,
Nu mă satur niciodată, din tine să mă hrănesc,
Vreau mereu să simt iubire, cum în viață eu iubesc.

Pe-ale tale aripi albe, ce-s pufoase urc îndat,
Căci născută ești iubire, de-al meu mare Împărat,
Care cerul stăpânește, dar și peste-acest pământ,
Și pe ele către Domnul, zbor cu tine alergând.

Inima îmi arzi întruna, sete îmi aduci mereu,
După viață... veșnicie, după cer și Dumnezeu,
Dragoste nemuritoare, tu îmi ești și-acel izvor,
Care potolește focul, cel aprins de-un mare dor.

Tu-mi aduci mereu fiorii, care mă înveselesc,
Ca să-mi dea acea putere-n care eu nu obosesc,
Ești atât de minunată, tu mă mângâi când eu plâng,
Nu mă ofilesc iubire, tu mă înverzești... și cânt.

Îmi arăți ce-i după zare, norii îi străbați ușor,
După ei mă duci iubire, Să văd dincolo de nor,
Să mă întristez... o clipă, nu mă lași iubirea mea,
Îmi dai haina fericiri, și îmbraci ființa mea.

Să rămâi mereu în mine, fără tine mi-ar fi greu,
Ca să merg pe drumul care, este către Dumnezeu,
Fără Tine eu m-aș pierde, pe-acest drum aș rătăci,
Și pe cei ce mă-nconjoară, n-aș putea eu a-i iubi