Funiile mele

Nu mă tem de funiile altora,
Doar de legăturile mele,
Căci înlănțuit cu ele
Aș putea să fiu înfrânt,
Ori ca vreun Samson la moară
Măcinând.
Nu de forța lumii mă pot teme
Când mă-ndoaie la păcat,
Ci de firea mea cea slabă
Și de "eu"-mi îngrășat.
Căci voi tolera privirea altora,
De dragul lor,
Dar a mea să nu mă lege
Nici de datini, nici de lege,
Ci de unica credință,
Până mor!
Iar regenerat odată ca fiind nemuritor,
Nu din merite și drept,
Ci din mila care iartă,
Care mângâie și ceartă,
Ca un ultim călător,
Eu purta-voi o lumină
Albă și aprinsă-n piept,
Ridicându-mă în zbor.

Chișinău 13 mai 2022